Diverse

Diverse
Foto: Camelia Bazarcă


În contextul actual, când spațiul geo-politic și social este marcat de schimbări ce au efecte dintre cele mai variate și neașteptate, se impune trezirea conştiinţelor fiecăruia din noi ca parte a acestui întreg, pentru o înțelegere profundă a cauzelor şi efectelor, ale acelor fenomene programate să ne macine.

Acțiunea de față are ca scop sensibilizarea celor ce au calitatea și capacitatea de a interveni pentru minimalizarea riscurilor și efectelor negative și, în egală măsură, pentru a pune umărul acolo unde se impune, de așa manieră încât noi, ca indivizi să nu avem de suferit de pe urma faptelor noastre, fapte săvârşite din ignoranţă, din neştiinţă, din laşitate.

Socializare în Matrix

Publicat la 28/03/2011 in categoria : Diverse. Autor : Paul Țanicui
Tag : Paul Ţanicui, Matrix, Socializare, Oracol, Facebook, Reţea
Socializare în Matrix
Socializare în Matrix
Foto : Camelia Bazarcă

Am îndoieli că acelora care au gândit reţeaua Facebook în forma ei iniţială le-ar fi trecut prin minte că vor facilita dezvoltarea unor tipare comportamentale atât sociale cât şi individuale, creând noi reflexe cotidiene; şi de ce să n-o spun, azi, în anul de graţie 2010, pe cât de bizare, pe atât de absurde.

Oricine şi-ar propune acum să dezvolte o nouă aşa-zisă „reţea socială”, ştie că la baza acestui business există două principii imbatabile. Unul de ansamblu, care ţine de obligaţia noastră de a fi informaţi, de cunoaştere, celălalt la nivel inter-personal dat de narcisismul fiecăruia dintre noi, de nevoia organică de recunoaştere. Facebook, ca toate celelalte reţele de socializare (Twitter, Hi5) a dus acest al doilea principiu la extrem, în dauna primului. În fapt, reţeaua/matricea e atât de vastă încât a devenit un mediu în sine.

Citeşte mai mult...

Povestea celor 9 fraţi

Publicat la 27/02/2011 in categoria : Diverse. Autor : Camelia Bazarcă
Tag : poveste, Tom Sawyer, curcubeu, barcă, 9 frati
Povestea celor 9 frați
Povestea celor 9 frați
Foto : Camelia Bazarcă

Trăia demult de tot, în valea celor nouă văi, un crai, oarecum trecut de prima tinereţe. Şi era el crescător de dobitoace. Avea omul la curtea sa tot soiul de urâtănii (găini, curci, raţe, cocoşi şi altele din partea bărbatului ale păsărilor), capre, oi şi bivoli, vaci, măgari, cai şi iepe şi multe altele asemeni. Trăia el liniştit în casa lui, cu nevasta şi copiii, 9 la număr, îngrijind împreună animăluțele din bătătura casei. Dintre cei 9 copii ai lor, doar 3 erau fete, restul... nişte flăcăi frumoşi şi harnici de nu-ţi venea a lua ochii de la ei, iar nevasta, o oacheşă faină, nu prididea a se îngriji de toate ale casei. Ce-i drept, copiii erau deja mărişori, cel mai mic era aşa... cam de vârsta lui Tom Sawyer, iar cel mai mare să tot fi avut vreo 22 de ani.

Într-o bună zi, tatăl şi-a chemat odraslele la el şi le-a spus:
- Dragii tatei, eu îmbătrânesc...
Copiii au strâns din umeri şi-au grăit în cor:
- Deh, tată! E firesc tu să îmbătrâneşti, noi să creştem, să avem la rândul nostru fii şi fiice.

Citeşte mai mult...
3

Îmi amintesc cu nostalgie frânturi de trecut şi-n ele încap învăţăminte, oameni, idei. Am avut norocul să mă şcolesc într-o perioadă în care şcoala încă mai era şcoală şi nu bal, cu oameni care încă mai erau oameni şi nu personaje căzute din lună. Îmi amintesc de pildă, cum profesorul de engleză (Mihai Cioată se numeşte el) ne strunea cu vorbe de duh, şi parcă din tot ce ne-a spus atunci, îmi revine în minte muştruluiala şi indignarea lui faţă de cei ce-şi împodobeau televizoarele, în preajma sărbătorilor, cu instalaţii de pom. Cât simţ estetic! Îmi vine să râd acum, dar omul atrăgea cu perspicacitate atenţia asupra unor norme de bun simţ. Cred că de aceea l-am iubit cu toţii. Anii au trecut, noi am plecat care încotro, el ... a rămas în mica urbe pentru noi toţi la un loc. Nu l-am mai reîntâlnit, dar aud despre el multe şi dacă pe cei ce-mi relatează nu "i-a călcat pe coadă", vorbele sunt laudative.

În timp, a depăşit catedra şi a ieşit să-şi ţină orele de educaţie civică de la pupitrul unui post de radio, pe care tot el l-a scremut. Aşa se face că am îngroşat rândurile ascultătorilor, după ce în prealabil mi-am asumat critica invidioasă a colegilor de birou, ajungând în fine să-i înţeleg pe cei plecaţi pe dinafară şi atârnaţi de ombilicul antenelor mijloacelor media din ţara de origine.

Citeşte mai mult...
1
Naşterea Domnului
Naşterea Domnului
Descriere : Icoană pe lemn
Foto : Valentina Petrescu Anichitei

De peste 2000 de ani, creştinătatea celebrează Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, eveniment ce stă la temelia tuturor principiilor morale ale Legii celei Noi. Dumnezeu, din preaplinul bunătăţii Sale şi a iubirii nesfârşite faţă de coroana creaţiei Sale, Şi-a trimis în lume pe unicul Său Fiu, Fire din Firea divină, ce a îmbrăcat prin naşterea din Fecioară - haina cea de trup. Hristos, sfârşitul şi începutul, celula din care s-a clădit Legea morală a Noului Testament, a fost trimis pentru a purta pe umerii Săi patimile tuturor vremurilor şi a ne răscumpăra din ghearele pierzaniei, pentru ca în şi dimpreună cu El să gustăm din viaţa promisă, Viaţa cea Adevărată.


În peştera din Betleem

Aflând Fecioara Maria, logodnica bătrânului Iosif, că în pântecele ei s-a zămislit prin voia Duhului Sfânt, prunc, nu îndrăznea a spune acestea bărbatului care nu o cunoscuse ca femeie. Mai mult decât atât, această faptă era pedepsită după legile pământeşti ale acelei vremi prin lapidare. Însă, Îngerul Gavriil s-a arătat în vis logodnicului Mariei, vestindu-i minunata lucrare a lui Dumnezeu şi încurajându-l a-i fi alături Fecioarei.

Citeşte mai mult...

Pe cine plângem?

Publicat la 20/12/2010 in categoria : Diverse. Autor : Camelia Bazarcă
Tag : salariu minim pe economie, Victor Ponta, Filipine, bonă, ştire, Ţiriac
2

O "ştire de ultimă oră" - cum se exprima prezentatoarea unui canal de ştiri, mi-a atras în mod vehement atenţia. Ştirea făcea referire la reprezentantele Filipinelor, venite în România pentru a presta diferite servicii, la diferiţi magnaţi şi nu numai. Doamnele, înlăcrimate, se aflau în ingrata postură de a sărbători anticipat Crăciunul - cu bucate alese atât tradiţionale cât şi din bucătăria lor proprie, dat fiind faptul că munca nu le-ar permite celebrarea Naşterii Domnului la unison.

Reportajul fusese conceput la maniera pietistă, sau, altfel spus..."stoarcerea lacrimilor românilor" care trebuie să-şi arate compasiunea faţă de cele ce vin de la o asemenea distanţă pentru a servi intereselor patriei noastre, prestând în condiţii "vitrege", evident, contra cost, un cost nu de ici de colo, ci pentru sume destul de frumuşele. Pentru a fi şi mai exactă, se speculau sume cuprinse între 300 şi 500 de euro. Şi pentru ca tacâmul să fie complet, telespectatorii au putut afla câteva din personalităţile autohtone care beneficiază de serviciile acestor bone, menajere etc. Şi ce aflăm?

Citeşte mai mult...

Sfântul Ierarh Nicolae

Publicat la 05/12/2010 in categoria : Diverse. Autor : Camelia Bazarcă
Tag : Sfântul Nicolae, Ierarh, Nicolae, Patara, Moş
Sfântul Ierarh Nicolae
Sfântul Ierarh Nicolae

Cel ce verşi mir de mult preţ la toată lumea şi mie celui nevrednic şi mai mult decât toţi păcătos, dăruieşte-mi să-ţi aduc ţie cântare, Părinte Nicolae. Tu, cel ce ai îndrăznire către Dumnezeu, slobozeşte-mă din toate necazurile ca să cânt ţie: bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni! (Condacul 1 din Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae).


Patara - Cetatea micului Nicolae

Originar din Patara, cetate aparţinând provinciei Licia, situată în Asia Mică, la nord de Bethleem, într-o regiune la acea vreme grecească, actualmente provincie ce face parte din coasta de sud a Turciei, Sf. Nicolae s-a născut în jurul anului 250, într-o familie bogată. Din păcate nu se cunosc date exacte referitoare la părinţii săi şi nici la data naşterii lui, neexistând o biografie detaliată a vieţii acestuia. Se ştie însă din (Fapte: 21, 1-2) că Patara, în perioada Sfântului Apostol Pavel, alături de cetatea Myrei, erau cele mai importante porturi ale Liciei, faimă de care se bucură până în zilele noastre o dată în plus şi pentru faptul că acolo era adăpostit Templul lui Apollo ale cărui ruine s-au conservat.

Citeşte mai mult...

Flori de acasă

Publicat la 17/10/2010 in categoria : Diverse. Autor : Camelia Bazarcă
Tag : flori, Dalii, Gherghine

Citeşte mai mult...

(Ne)linişti de primăvară

Publicat la 20/03/2010 in categoria : Diverse. Autor : Camelia Bazarcă

A venit primăvara azi mai mult decât ieri şi-n încântarea momentului am trăit cu mult mai intens drama de a nu putea ţine pasul cu renaşterea naturii. Unii numesc asta astenie, eu o numesc simplu melancolie, adică starea în care toate neliniştile metafizice îşi dau întâlnire în străfundul esenţei tale.

A venit primăvara azi şi nu-mi amintesc o altă zi în care să fi fost la fel de răvăşită, aidoma unui mac peste care a trecut furtuna. Ce-am făcut? Nimic. Firesc, mi-am evaluat starea. Rezultatul? Încă mai caut. Acum mă structurez. Am învăţat că opusul haosului este ordinea- nu mai ştiu în ce context.

Pentru că a venit primăvara, azi am ieşit. De două ori. O dată să-mi cumpăr ţigări şi a doua oară pentru a vizita nişte prieteni, la care de altfel am fost şi aseară şi pe care nu-i mai văzusem de câteva luni bune. De ce? Din lipsă de timp, sau de dor. Depinde doar de ce de ce.

Citeşte mai mult...

Jurnal de vacanţă în imagini

Publicat la 26/12/2008 in categoria : Diverse. Autor : Camelia Bazarcă
Citeşte mai mult...

Fericit cel ce intelege femeia

Publicat la 08/12/2008 in categoria : Diverse. Autor : Camelia Bazarcă
Tag : Dumnezeu, femeia, mister, paradox, spiritual
1
Parte din bărbatul primordial, sortita sa nu aibă linişte pana nu se va găsi şi uni cu el, femeia rămâne un mister. Uneori şi pentru ea însăşi. Tăcerea ei atât de grăitoare, vorbele ei, şoaptele de dor … sunt toate parte din ea. Fragila şi puternica, apa şi stânca, este un paradox în esenţa ei. Multi spun, argumentându-şi ideile din redarea cărţii Facerii, că femeia nu e om, ca Dumnezeu nu şi-a aşternut suflarea de viaţa peste trupul ei şi că e moartă spiritual. Într-adevăr, Dumnezeu a suflat Duhul Sfânt peste făptura de lut pe care a numit-o om-bărbat. Apoi a adus somn adânc peste el şi din coasta-i a creat femeia. Cine ştie, poate într-adevăr nu e la fel de desăvârşita aidoma omului, dar culmea paradoxului, a fost creata spre a-l desăvârşi.
Citeşte mai mult...
ATENTIE
Va rugam folositi un browser mai modern pentru a vizualiza acest website!
Ultimele Comentarii
Valid XHTML 1.0 Transitional Valid CSS Valid RSS