(Ne)linişti de primăvară

Publicat la 20/03/2010 in categoria: Diverse. Autor: Camelia Bazarcă

A venit primăvara azi mai mult decât ieri şi-n încântarea momentului am trăit cu mult mai intens drama de a nu putea ţine pasul cu renaşterea naturii. Unii numesc asta astenie, eu o numesc simplu melancolie, adică starea în care toate neliniştile metafizice îşi dau întâlnire în străfundul esenţei tale.

A venit primăvara azi şi nu-mi amintesc o altă zi în care să fi fost la fel de răvăşită, aidoma unui mac peste care a trecut furtuna. Ce-am făcut? Nimic. Firesc, mi-am evaluat starea. Rezultatul? Încă mai caut. Acum mă structurez. Am învăţat că opusul haosului este ordinea- nu mai ştiu în ce context.

Pentru că a venit primăvara, azi am ieşit. De două ori. O dată să-mi cumpăr ţigări şi a doua oară pentru a vizita nişte prieteni, la care de altfel am fost şi aseară şi pe care nu-i mai văzusem de câteva luni bune. De ce? Din lipsă de timp, sau de dor. Depinde doar de ce de ce.

Spuneam că am ieşit, şi ceea ce mi-a atras atenţia a fost o maşină. Frumoasă maşină…Nu am atâta ştiinţă despre perioada prototipului, dar cei ca mine o califică simplu ca fiind maşină de epocă. Poate că pare absurd tot preambulul, dar tocmai acea maşină a determinat un întreg lanţ de raţionamente. De epocă fiind, mi-am amintit de momentul în care afirmam în faţa asistenţei, cât mi-ar fi plăcut să trăiesc în altă epocă, respectiv secolul 18. În acest caz nu mai dădeam dovadă de atâta neştiinţă. Întrebată fiind de ce anume îmi doream, am enumerat motive, evident nu cele care făcuseră istorie, ci acelea care au prins la minţi mediocre şi ignorante (snobisme, rochii, trene, pupături de mâini). Auzindu-mi pledoaria, un prieten (istoric) care se prăpădea de râs, m-a contrazis aducând ca argument, la fel de amuzat, mirosurile acelei vremi. La asta mă gândeam azi şi la modul în care m-aş înfăţişa în faţa colegilor, purtând o superbă rochie cu crinolină, lila, bocceluţă pe post de diplomat şi coafură adaptată. Oricât de curajoasă aş fi în a înfrunta părerile celorlalţi, m-am oprit cu gândul înainte de a fi urcat ultimul rând de scări ce duc spre biroul meu. Şi totuşi…mi-ar plăcea să întâlnesc pe stradă câte ceva din eleganţa desuetă a acelor vremi. În fapt, cred că tocmai asta a lipsit unei atât de frumoase zile. Purtându-mă pe aleile străjuite de case ce insuflă ceva din amprenta arhitecturii vremurilor despre care gândeam, simţeam acut lipsa actorilor care să însufleţească peisajul, ceva din zarva pe care cu mintea o creasem şi recreasem de atâtea ori; şi-n consecvenţa mea căutam să le văd alurile pe la ferestre.

N-am să înţeleg de ce trebuie neapărat să fii mireasă pentru a ţi se permite extravagantul gest de a îmbrăca o astfel de rochie, fără a fi catalogată penibilă, puerilă. Şi celor care nu au fost şi nu vor fi niciodată…cum îşi permite modernismul să le răpească eleganţa, plăcerea de a se simţi prinţese? Halal modernism! Feminitate încorsetată în blugi.

Dacă ar fi să pledez pentru ceva în afară de dreptate şi iubire, cu siguranţă aş pleda pentru reîntoarcerea la armonie, una ce ţine de bunul simţ şi de bunul gust, pentru că azi, în prima zi de primăvară, plimbându-mă pe străzile ce mai păstrează izul arhiecturii de odinioară, am simţit lipsa cocoanelor şi a alor lor crinoline suficient de mult încât să fiu astenică. Deh…doar a venit primăvara!

*****||*****(Ne)linişti de primăvară*****||**********||*****A venit primăvara azi mai mult decât ieri şi-n încântarea momentului am trăit cu mult mai intens drama de a nu putea ţine pasul cu renaşterea naturii.*****||*****
ATENTIE
Va rugam folositi un browser mai modern pentru a vizualiza acest website!
Ultimele Comentarii
Valid XHTML 1.0 Transitional Valid CSS Valid RSS