Sulina… oraşul de la poarta apelor

Publicat la 20/11/2009 in categoria: Intersecţii. Autor: Camelia Bazarcă
Tag: CED, Dunare, mare, Moruzi, sulina
Farul vechi Sulina
Farul vechi Sulina
Foto : Camelia Bazarcă
Într-un capăt de lume, cum s-ar putea lesne crede, pe malul drept al Dunării, la aproximativ 70 de kilometri de Tulcea, se iveşte micuţul oraş Sulina. Retras, cochet, îmbrăţişat între două sfere de ape, îmbrăcat în veşmintele trecutelor vremi, Sulina păstrează izul de odinioară, când de la balcoane zâmbeau sfioase cucoanele împodobite în crinoline.

Vremurile de altădată…

Se spune că, iniţial ceea ce astăzi reprezintă Sulina, era în vremea împăratului Constantin Porfirogenetul o mică insulă formată de aluviunile depuse an de an în nesfârşita curgere a Dunării spre mare. Ulterior, pe la 1300, Selinas sau Solina a fost declarat port genovez, urmând ca o dată cu trecerea timpului, datorită amplasamentului său, reprezentând cea mai scurtă cale de acces spre mare, să câştige în importanţă, ajungând ca la 1856, potrivit Tratatului de la Paris, Sulina să devină gazda Comisiunii Europene a Dunării, comisie la care s-au raliat reprezentanţi ai Marii Britanii, Franţei, Austriei, Germaniei, Italiei, Rusiei şi Turciei şi care avea ca scop neutralizarea zonei politice. În consecinţă, Sulina a cunoscut o dezvoltare economică surprinzătoare, o dată în plus şi prin statutul câştigat de port liber.

S-ar putea bunăoară crede că Sulina a însemnat la finele sec. al XIX-lea exemplul de bună clasă a unei Europe Unite (şi nu doar la nivel conceptual), întrucât în acea perioadă convieţuiau deopotrivă alături de români, şi greci, ruşi, armeni, turci, austro-ungari, evrei, albanezi, germani, italieni, bulgari, englezi, tătari, sârbi şi muntenegreni, polonezi, francezi, lipoveni, danezi, găgăuzi, indieni şi egipteni, fiecare dintre ei beneficiind de libertatea de exprimare în termenii tradiţiilor şi obiceiurilor, educaţiei şi religiei. Totodată, Sulina a reprezentat un important centru cultural-educaţional, funcţionând în acea vreme 2 şcoli româneşti, 2 şcoli greceşti, câte una cu predare în limba germană şi ebraică, câteva şcoli confesionale, un gimnaziu şi o şcoală profesională precum şi un institut englez de marină. Cât despre viaţa spirituală a locuitorilor acelor vremi, prezentul, atât prin monumentele bisericeşti ce datează din acea perioadă cât şi aducerea aminte a bătrânilor locului, evidenţiază o bogăţie a locaşurilor de cult, însumând 4 biserici ortodoxe (una de rit vechi-rusească şi alta apostolică-armenească, un templu evreiesc, o biserică catolică şi una protestantă precum şi două moschei).

Dacă la sfârşitul sec. al XVIII-lea Sulina însuma un număr de aproximativ 1200 de locuitori, o dată cu dezvoltarea socio-economică şi culturală (fostul sediu al Comisiei Europene a Dunării, actualmente Muzeu, vorbeşte despre intensa viaţă culturală care implica reprezentaţii teatrale, prezentate în faţa unor personalităţi ca prinţesa Moruzi, scriitorul Constantin C. Moruzi, poetul Alexandru Macedonski, Jean Bart precum şi spectacole susţinute de celebri artişti ca Aram Khachaturian sub bagheta marelui dirijor George Georgescu pentru care Sulina a însemnat "acasă"), a înregistrat o masivă creştere demografică, ajungând în perioada interbelică la aproape 15.000 de locuitori. Dovadă a intensei activităţi culturale stau cele patru publicaţii locale editate la acea vreme în mai multe limbi.

"Suntem primii care vedem soarele şi ultimii-dreptatea!"

Vremurile de glorie, paşnica înţelegere dintre minorităţi, viaţa cultural artistică şi eleganţa afişată ostentativ pe străzile Sulinei în zile de sărbătoare sau pe la banchete, despre care bătrânii locului vorbesc cu regret, au intrat sub incidenţa tăcerii o dată cu distrugerile provocate de către ruşi în anul 1918. Faptul că se pierduse obiectul existenţei forului european, acela al neutralităţii pe timp de pace sau război, a determinat desfiinţarea Comisiunii Europene a Dunării (1939) şi implicit retragerea reprezentantelor consulare din zonă.

Declinul unui oraş altădată înfloritor s-a accentuat o dată cu bombardamentele insistente ale ruşilor din 1944, care doreau cu orice preţ să şteargă orice urmă a bunei-înţelegeri între neamuri şi implicit a existenţei Comisiei Europene a Dunării. În acest context, mare parte din clădirile existente au fost ruinate, Sulina ajungând după cel de-al II-lea război mondial sub influenţa sovietică, fiind condamnată prin dezinteresul comunist la uitare.

Astăzi, Sulinei i-a rămas privilegiul de a fi primul martor al unui nou răsărit, fiind cel mai estic punct al României, şi totodată, pare un oraş condamnat la tăcere, un oraş ce păstrează încă parfumul de odinioară prin vechile construcţii arhitecturale, prin străzile pietruite, prin liturgica muzică a mării.

Oraşul de la poarta apelor

Cei ce au rămas să vieţuiască în Sulina, amintesc despre personalitatea lui Sir Charles Hartley, cel ce a fost supranumit "părintele Dunării" şi a cărui amprentă a rămas dată fiind construcţia Farului, monument arhitectonic de o înaltă valoare. Tot el, cel ce a îndeplinit sarcinile de consultant pe probleme maritime pentru Austria, Rusia şi România în perioada de glorie a aşezării, a pus bazele amenajării şi întreţinerii permanente a Canalului Sulina şi a gurii de vărsare. Întrucât anual Dunărea depunea o cantitate foarte mare de aluviuni, pentru simplificarea tranzitului naval spre Marea Neagră se impunea identificarea unei soluţii. Sir Charles Hartley a considerat oportună diguirea pe traiecţia Dunării şi înaintarea Canalului în mare. Astfel, actualmente se poate vorbi de o dinamică a oraşului, gura de vărsare, odinioară aflată lângă Farul central, fostul sediu al CED, se depărtează la aproximativ 12 kilometri.

Pentru mulţi dintre noi Sulina se reduce la a fi parte din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Pentru unii însă, Sulina însumează sunetul vântului, cântecul mării, depărtarea infinitului de ape, pentru că, pentru cei ce nu ştiu, oraşul, prin amplasament, se află la confluenţa a două ape, acolo unde Dunărea şi Marea Neagră îşi dau mâna într-o imitaţie de vals sălbatic şi dureros totodată. Două sfere de apă rupte fără voie din apa primă, sortite să-şi accepte devenirea, una dulce şi grăbită în curgerea-i învolburată, alta sărată de atâta aşteptare, în fine…se-ntâlnesc, se-mbrăţişează, se unesc…două sfere de apă ce devin mare, iar valurile uriaşe ce nu se sparg, se unduiesc în ritmul unei muzici neauzite.

Aşadar, bătrânul oraş stă de strajă, martor al continuei vărsări şi culmea, aidoma unei perechi de îndrăgostiţi, marea fuge de ochii indiscreţi, secundată de cea care-i aduce ţărm, lăsând în urmă o sălbatică splendoare.


Articol publicat in revista Intersectii.
*****||*****Sulina… oraşul de la poarta apelor*****||*****CED,Dunare,mare,Moruzi,sulina*****||*****Farul vechi SulinaFoto : Camelia Bazarcă Într-un capăt de lume, cum s-ar putea lesne crede, pe malul drept al Dunării, la aproximativ 70 de kilometri de Tulcea, se iveşte micuţul oraş Sulina.*****||*****
ATENTIE
Va rugam folositi un browser mai modern pentru a vizualiza acest website!
Ultimele Comentarii
Valid XHTML 1.0 Transitional Valid CSS Valid RSS