Personal

Personal
Foto: Camelia Bazarcă

Ideea acestui site s-a născut din dorinţa de a împărtăşi din preaplinul gândurilor. Sunt lucruri, fapte, reflecţii de care nu reuşesc să mă dezbar decât în momentul în care ele se aştern cuminţi şi tăcute pe pagină. Site-ul se vrea a fi locaşul unde glasurile conştiinţelor să-şi dea întâlnire, ca mai înainte, când bătrânii satului poposeau în jurul vetrei pentru a pune "ţara la cale" şi mi-am propus să strig - în paginile lui, ignoranţa şi nevrednicia noastră, să cert, să laud, să readuc în discuţie valori ce pentru unii par desuete.

De ce Vatra? Pentru că de acolo vin. Vatra - arhetip al devenirii mele, tribut adus acelui colţ de rai, primul în care am învăţat să învăţ şi să gândesc; loc ce m-a învăţat să tac şi să ascult, ce m-a obligat să devin dintr-o fetiţă despletită - om. Și apoi...e gândul şi duioşia ce mă încearcă, întrucât - inevitabil, când spun Vatra, spun "ai mei" şi invers.

Am nădejdea că mulţi sunt cei ce vor poposi, aplecându-şi cu răbdare şi trezvie ochii peste rânduri şi mai mult decât atât, se vor implica în mod direct prin ideile, criticile şi sugestiile lor.

4

Doamne ce popor jenant am ajuns să fim! Câtă infirmitate trebuie să existe în fiecare din noi şi-n toţi la un loc, pentru ca unii cu minţi ceva mai săltăreţe să creadă că ne pot cumpăra cu un trandafir, fie el şi roşu?! Celor ce-mi atribuie rândurile unui personaj anti-PSD-ist, le pot spune să nu se grăbească în a mă încadra într-o categorie sau alta. Nu dragii mei, nu am simpatii sau antipatii legate de apartenenţă sau non-apartenenţa la o grupare politică sau alta, şi asta nu din ignoranţă, ci pur şi simplu, de-a lungul experienţei mele pe această lume, în spaţiul acesta atât de frumos, numit ROMÂNIA, cu toţii, fie ei de dreapta sau nu, au dovedit că nu au pic de demnitate umană, nu respectă un gram din ceea ce ar trebui să fie deontologia profesională a politicianului şi cu atât mai puţin vorbele goale rostite cu emfază în faţa mulţimilor în timpul campaniilor electorale. Ştiu ce-mi veţi spune legat de politică…

Citeşte mai mult...

Jurnal de vacanta I

Publicat la 26/12/2008 in categoria : Personal. Autor : Camelia Bazarcă
1
Marti, 23.12.2008

A nins mirific, de parca batranul oras se pregatea pentru Craciun. Din pacate zapada nu s-a asternut decat pe sufletul meu. Nu mi-a fost ciuda ca plec, stiam ca acolo unde voi merge va fi zapada si liniste, multa liniste…

E straniu cum imi doresc intotdeauna, cel putin cand este vorba de drumuri lungi, sa ating cat mai repede punctul spre care am pornit, indiferent de unde plec. Sa nu-mi placa oare sa calatoresc? Gandindu-ma la noaptea ce urma, la casa, la ai mei, mi-a revenit in minte intrebarea colegei mele. Nu-mi aminteam ce i-am raspuns, dar cu siguranta as fi vrut sa-i fi spus ce-mi trecea atunci prin minte.

Citeşte mai mult...

...

Publicat la 07/12/2008 in categoria : Personal. Autor : Camelia Bazarcă
Tag : carti, librarie, nume, pasi, vals, verde
2

Ieri paşii m-au purtat aiurea… În fine, am intrat într-o librărie. Deschisesem uşa fără nici un gând, dar o data ajunsa printre sute de cârti, mi-am amintit de tine. Ciudat. Un gând fulgerător… şi atât, aidoma celui în care numeri paşii sperând ca la finele numărătorii sa-l vezi, sa-l auzi, sa-l întâlneşti. Am început sa te caut.

Citeşte mai mult...
ATENTIE
Va rugam folositi un browser mai modern pentru a vizualiza acest website!
Ultimele Comentarii
Valid XHTML 1.0 Transitional Valid CSS Valid RSS